DNA SE FACE VINOVATA DE ABUZ

DNA este în continuare o instituţie care se dovedeşte că a greşit pe alocuri când a trimis în judecată oameni nevinovaţi şi cu dosare subţiri. Şefa Kovesi ar trebui să ia act de achitările formulate şi să îşi asume exagerările cărora ea le-a dat curs împotriva unora cu imagine publică şi care ar fi dat bine dacă erau în cătuşe.

Un exemplu este cazul fostului sef de la Rutieră care a fost achitat d
e Tribunalul Bucureşti.

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Lucian Diniţă a fost achitat de judecătorii Tribunalului Bucureşti în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar au fost achitaţi şi omul de afaceri Gheorghe Deaconeasa, dar şi Maricel Ilie, fost vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Secţia Română - Regiunea 1 Bucureşti.

În iunie 2015, Lucian Diniţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce a primit de la un om de afaceri produse alimentare (un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv), pentru a interveni în favoarea acestuia în vederea redobândirii unui permis de conducere.

DNA arăta că, alături de Lucian Diniţă (comisar şef de poliţie, director al Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul IGPR, la data comiterii faptelor), au fost trimişi în judecată Gheorghe Deaconeasa şi Maricel Ilie. Procurorii susţineau că, la data de 22 septembrie 2011, urmare a săvârşirii unei contravenţii la regimul circulaţiei, faţă de Gheorghe Deaconeasa s-a dispus sancţionarea, precum şi suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

Ulterior, în condiţiile respingerii în mod irevocabil a plângerii contravenţionale, la data de 21 martie 2012, Gheorghe Deaconeasa a predat permisul de conducere Serviciului Rutier Vâlcea, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Din acest moment, potrivit dispoziţiilor legale, a început să curgă termenul de 90 de zile pentru care iniţial s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.În aceste împrejurări, Gheorghe Deaconeasa a iniţiat demersuri în vederea redobândirii dreptului de a conduce autovehicule şi, implicit, a permisului de conducere, într-un termen mai scurt decât 90 de zile.

Astfel, prin intermediul şi cu sprijinul lui Maricel Ilie, omul de afaceri a luat legătura şi s-a întâlnit la sediul Direcţiei Poliţiei Rutiere din municipiul Bucureşti cu Lucian Diniţă.

DNA arăta că, în urma întâlnirii şi a discuţiilor purtate între cei trei, atât la acel moment cât şi în perioada următoare, au fost iniţiate demersuri concrete pentru realizarea scopului urmărit - redobândirea dreptului de a conduce autovehicule mai înainte de perioada de 90 de zile stabilită ca măsură complementară iniţial. În acest sens, urmau să fie valorificate dispoziţiile legale care, printre altele, prevedeau posibilitatea reducerii perioadei de suspendare la minim 30 de zile în urma promovării testului pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie.

Diniţă, prevalându-se de influenţa pe care, din perspectiva funcţiei deţinute, o avea asupra conducătorilor serviciilor rutiere din ţară, a realizat demersurile efective la nivelul Serviciului Rutier Vâlcea, serviciu implicat în procedura de dispunere a reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conduce autovehicule. Ulterior, în data de 19 aprilie 2012, Deaconeasa s-a prezentat la Serviciul Rutier Vâlcea, unde a susţinut testul pentru verificarea cunoştinţelor în vederea reducerii perioadei de suspendare, pe care l-a promovat.În consecinţă, pe 21 aprilie 2012, Serviciul Rutier Vâlcea i-a restituit lui Deaconeasa permisul de conducere. Pentru "ajutorul" acordat, Lucian Diniţă a primit de la omul de afaceri produse alimentare în valoare de peste 672 lei: un miel, doi curcani şi 5 kg de păstrăv.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, s-a prezentat marţi la Parchetul General, fiind citat în dosarul în care este cercetat alături de fostul procuror DNA Mircea Negulescu şi a demisionatfiind pus sub acuzare.

FINALMENTE SE MISCA SPRE DREPTATE JUSTITIA NOASTRA.GOODAGENCY